Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif aniversează 43 de ani.




Înaltpreasfințitul Părinte Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale aniversează astăzi 43 de ani.Înaltpreasfinţitul Iosif Pop s-a născut la 19 februarie 1966, la Vişeu de Jos, judeţul Maramureş. A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu (1989-1993) şi un program de doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris (1994-1998). A fost hirotonit diacon, la 19 octombrie 1993, şi preot celib, la 26 octombrie 1993. La 17 aprilie 1994, a fost tuns în monahism primind numele de Iosif. În următorii patru ani a fost duhovnicul Mânăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franţa.La 29 noiembrie 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Meridionale l-a ales arhiepiscop. A fost hirotonit la 15 martie 1998, în Catedrala greacă „Sfântul Ştefan” din Paris, de către un sobor de 12 ierarhi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ieremia, mitropolit grec al Franţei. La 21 octombrie 2001, Arhiepiscopia a fost ridicată la rang de Mitropolie, Înaltpreasfinţia Sa dobândind titlul de mitropolit.
Foto durante la visita a la Parroquia de la Santa Protección en Elche, Alicante (España)