"iré a la casa de mi padre..."


El Evangelio del pasado domingo nos relata la parábola del hijo Pródigo. El Señor señala la felicidad de Dios ante el arrepentimiento de un pecador, equiparándola con la felicidad de un padre cuyo muy amado hijo pródigo vuelve al hogar.
"Un hombre tenía dos hijos." El hombre representa a Dios; el hijo menor representa a los pecadores y el mayor, a los escribas y fariseos quienes eran justos sólo en apariencia.
El hijo menor, llegado a la mayoría de edad, frívolo e inexperto, solicita su parte de la herencia paterna. Según la ley de Moisés (Dt. 21, 17) le correspondía un tercio de todo, en tanto que el hijo mayor debía recibir los dos tercios restantes.
Poco después de recibir su parte el menor de los hijos quiso marcharse a un país lejano para vivir según su voluntad. Allí malgastó sus bienes llevando una vida licenciosa.
Del mismo modo ocurre con el hombre que decidió regodearse en el pecado habiendo recibido de Dios los dones físicos y espirituales: rehúsa vivir conforme a la voluntad de Dios, se entrega a la iniquidad y a la disipación de sus fuerzas físicas y espirituales, dilapidando aquellos dones otorgados por Dios y sintiendo todo el peso de la ley Divina. "Sobrevino una gran hambruna." Dios con frecuencia envía al pecador, enquistado en su vida pecaminosa, desgracias exteriores para forzarlo a recobrar la conciencia.
Estas tribulaciones son a la vez un castigo Divino y un llamado al arrepentimiento. "Apacentar a los puercos" era la actividad más humillante para un judío pues su ley desprecia a los puercos por considerarlos animales impuros. De manera similar, cuando un pecador se complace en una determinada pasión a menudo se hunde en un estado de máxima humillación. "Bien hubiera querido llenar su estómago con las algarrobas que comían los puercos, pero nadie se las daba." Las algarrobas son el fruto de un árbol con las que se alimentaba a los puercos.Esto indica el desesperante estado en el que se encuentra el pecador. "Entonces, él volvió en sí" — frase extraordinariamente expresiva. Como un enfermo convaleciente de una grave enfermedad que recupera su memoria, así el pecador que, no ha tenido en cuenta la exigencia de la ley Divina pues su conciencia se hallaba oscurecida por el pecado, recobra su lucidez forzado por las tribulaciones, penosas consecuencias del pecado.
El hijo pródigo despierta de su inconsciencia, advierte y comprende su miserable condición, y busca los medios para huir de ella. "Ahora mismo iré a la casa de mi padre" — decide abandonar el pecado y arrepentirse. "He pecado contra el cielo" es decir, el lugar sagrado en el que habita Dios rodeado de los espíritus puros e impecables. "Y contra ti, padre," pues el hijo ha menospreciado al ser que más lo ama. "Ya no merezco ser llamado hijo tuyo," expresión esta de gran humildad y reconocimiento de su indignidad, que siempre acompañan al sincero arrepentimiento del pecador. "Trátame como a uno de tus jornaleros" — oración que denota el profundo amor por la casa de su padre y su aceptación de las más difíciles condiciones con tal de ser recibido una vez mas en el hogar paterno.
Todo esto es una indicación del infinito amor de Dios por el pecador arrepentido y aquel gozo que, según las palabras de Jesús, tiene lugar "en el cielo por un pecador que se convierte." El anciano padre, al ver a su hijo regresar de tan lejos, sin saber nada de sus sentimientos, corre hacia él, lo abraza y lo besa sin darle la oportunidad de concluir su frase de arrepentimiento. El padre ordena que su hijo sea ataviado con las más finas vestimentas en lugar de sus harapos; luego ofrece un banquete para celebrar su regreso. Todos estos son rasgos antropomórficos que permiten explicar la manera en la que el Señor Dios recibe con amor y misericordia al pecador arrepentido, y lo colma generosamente con nuevos dones y bienes espirituales en reemplazo de aquellos malogrados a causa del pecado. "Estaba muerto y ha revivido" — el pecador alejado de Dios se asemeja a un muerto, pues ciertamente la vida de un hombre depende sólo de Dios, Fuente de vida. El retorno de un pecador a Dios es equivalente a la resurrección de entre los muertos.El hermano mayor, enojado con su padre por la misericordia dispensada a su hermano, es una vívida imagen de los escribas y fariseos, orgullosos de su exacto y riguroso cumplimiento formal de la ley, pero cuyas almas son frías e impiadosas hacia sus hermanos. Ellos, jactándose de su observancia de la voluntad Divina no estaban dispuestos a unirse a publicanos y pecadores arrepentidos. El hermano mayor "se enojó y no quiso entrar" al banquete; del mismo modo los fariseos, falsos cumplidores de la ley, se enojaron con Nuestro Señor Jesucristo por Su comunión con los pecadores arrepentidos. El hermano mayor, en lugar de mostrar condescendencia hacia su padre y hermano comienza por destacar sus propios méritos y rehusa reconocer a su hermano, nombrándolo con desprecio: "este hijo tuyo." El padre replica: "Tu siempre estás en mi compania y todos mis bienes son tuyos" — indicación de que los fariseos, teniendo la ley en sus manos, en todo momento podían tener acceso a Dios y sus dones espirituales. Aun así ellos no fueron capaces de ganarse la benevolencia del Padre Celestial a causa de su distorsionada y cruel disposición moral y espiritual.

Vecernia



Cu totii stim in mare ce este,dar sa aprofundam putin in istoria ,simbolismul si randuielile ei.Vecernia - de la vecer-seara din slavona,echivalentul ei latinesc fiind vesperae, in unele regiuni romanesti fiind numita vesperina,seranda sau insarat.
In vechime,ea se savarsea dupa apusul soarelui,dar in practica astazi se savarseste iarna pe la orele 16 si vara orele 18, cu exceptie fiind unele zile in care vecernia are alt timp de savarsire, acestea fiind:Duminica Rusaliilor unde este frumoasa rugaciune de plecare a genunchilor, si in cazurile in care ea se uneste cu oricare din cele trei liturghii bizantine.Scopul este aducerea de multumire lui Dumnezeu;Vecernia ne aduce aminte de rastignirea Domnului ; unii Sfinti Parinti o puneau in legatura cu Cina Cea de Taina si moartea Sa.Vecernia este de patru tipuri,avand la baza un caracter asemanator,cu diferite expansiuni:-Vecernia mica este cea de rand din zilele de peste saptamana -Vecernia unui sfant cu doxologie mare- cruce neagra in calendar-Vecernia unui sfant cu polieleu-insemnata cu cruce rosie-Vecernia duminicii oficiata sambata seara.In continuare vom prezenta randuiala vecerniei sarbatorilor si a duminicilor.La vremea cuvenita,paracliserul toaca in toaca mare(cea cu doua ciocane), trage clopotul si aprinde candelele;
Venind preotul in biserica,face rugaciunile obisnuite ale intrarii sfintiei sale,apoi cu epitrahilul pe grumaz da binecuvantarea mica;la strana incepe sa se citeasca ps. 103 , intre timp preotul in fata usilor imparatesti citeste cele 7 rugaciuni ale luminilor;cand se termina de citit psalmul,tot din fata usilor imparatesti preotul sau diaconul daca este,rosteste ectenia mare.
Acum este o diferenta intre bisericile de enorie unde acum se canta" Fericit barbatul...",urmata iar de ectenia mica, si cantarea "Doamne strigat-am" cu stihurile respective, intre timp preotul face cadire mare.Apoi preotul intorcandu-se in altar,imbraca felonul,astfel el inchipuind nasterea lui Iisus Hristos,astfel pregatindu-se pentru vohod.Catre finalul cantarii, preotul precedat de un purtator de lumina face vohodul cu cadelnita;pentru a da o stralucire mai mare slujbei,ies doi purtatori de lumina.
Dupa rugaciunea intrarii,preotul face cadire mica,si la finalul cantarii Doamne strigat-am el cadeste catre altar,rostind" Intelepciune,drepti!",fiind urmat de cantarea Lumina lina.Daca in minei se indica paremii pe aceasta zi,acum se citesc paremiile.Apoi rugaciunea "Invredinceste-ne Doamne..", aceasta semnificand noastra si evlavia caracteristica rugaciunilor Bisericii primare.
Urmeaza ectenia cererilor , apoi ecfonisul"Fie stapanirea imparatiei Tale..", iar daca se face si Litie in aceasta seara, acum ies liturghisitorii pe usa de miazanoapte pana sub policandru,unde este o masa cu cele necesare litiei.Litia se savarseste la vecernia praznicelor,a sfintilor cu polieleu,si a sfintilor cu doxologie mare.Daca nu se face Litie,urmeaza: Stihoavna, Rugaciunea dreptului Simeon, la final fiind otpustul.Explicarea randuielii vecerniei.
La aceasta lauda este binecuvantarea mica deoarece , la inceputul epocei mantuirii,omenirea nu stia de Dumnezeu intreit,caracterul nedesavarsit al revelatiei este reprezentat prin faptul ca se deschide doar dvera-perdeaua usilor imparatesti,pe cand ele raman inchise,astfel aratand cunoasterea vaga despre Dumnezeu pe vremea aceea.Binecuvantarea se da din altar deoarece altarul inchipuie cerul,el inchipuind pe primii oameni.
Ps.103 este un psalm in care ne este descrisa facerea lumii,despre frumusetea si minunatiile sale."Doamne strigat-am" reprezinta tanguirea lui Adam care o stat o vreme cainduse in fata portilor Edenului,si plangand cerand mila de la Dumnezeu,dupa ce acesta l-o alungat din rai pe protoparintele nostru.Vohodul reprezinta venirea Domnului in lume,iar deschiderea usilor imparatesti inainte de vohod este redeschiderea raiului pentru om,prin venirea lui Iisus Hristos.Imnul "Lumina lina" este unul din cele mai vechi imne crestine.In vechime acesta era cantat pe vremea cand se aprindeau candelele in biserica.Rugaciunea dreptului Simeon este cea rostita de acest drept in momentul in care il vede pe Iisus prunc, Acesta fiind adus la Simeon.
Pentru pregatirea litiei, trebuie puse dinainte pe o masa: in partea de rasarit cinci artose-acestea reprezentand cele cinci paini binecuvantate in pustie,grau in partea de apus,untdelemnul in partea de miazazi,si vinul in partea de miazanoapte-nord, sau mai usor daca este litier.Precum ziceam mai sus legat de Litie,acum va voi arata randuiala ei.
Dupa iesirea din altar,ei se aseaza in fata mesei,preotul sau diaconul daca este incepe cu ectenia litiei"Mantuieste, Dumnezeule poporul Tau...",preotul zice"Pace tuturor",apoi rugaciunea Litiei"Stapane mult-Milostive..."apoi intreita cadire a mesei cu prinoase prin inconjurarea ei,binecuvantarea prinoaselor, la final fiind cantarea"Bogatii au saracit".La bisericile de enorie acum se inainteaza pe solee,si preotul face otpustul,miruind credinciosii cu untdelemnul binecuvantat la litie.Vinul, graul si painile binecuvantate acestea trebuie mancat cu cucernicie ca niste lucruri sfintite;trebuie avut grija ca nu cumva acelasi untdelemn ,vin, sau grau sa fie folosite de mai multe ori, oricat de putine resurse fiind, trebuie inlocuit.Speram ca acest articol sa va clarificat in mare intrebarile legate de aceasta lauda.


Bibliografie: Liturgica speciala, Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturghier.

NAVIDAD, UN DÍA ESPECIAL PARA NUESTROS NIÑOS... Y PARA LOS MAYORES.


Evidentemente es así. Nos basta con ver sus ilusionadas caras después de la liturgia navideña y su actitud espectante ante una sorpresa esperada y renovada cada año. Y nosotros.... contentos de haber podido contribuir modestamente a ello. Pese a las dificultades económicas, la falta de trabajo de muchos inmigrantes y la vuelta de algunos a su Rumanía natal. Sentímos haber tenido que despedirnos de ellos. Mis hijos y también amigos ¡Qué el Señor os bendiga y os guarde de todo mal!

hieromonje macario

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE ECUMENISTĂ






"Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi." (Efeseni 4, 4-6)


De ceva timp încoace, sufletele cele binecredincioase ale Bisericii Ortodoxe Române sunt supuse la o grea încercare duhovnicească, prin ademenirea către aşa-numitele manifestări de "apropiere" urmată de rugăciuni pentru "unitatea în credinţă", o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi al lui Hristos, ce se face auzită mereu la fiecare sfîrşit al lunii ianuarie.Timp de şapte zile se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării o mişcare ce se doreşte a fi harismatică prin ţelul pe care şi-l impune: unirea Bisericii Ortodoxe cu "fraţii" catolici, protestanţi şi păgîni. În toată această perioadă se fac solemne procesiuni de stradă la care se îmbulzesc cei amăgiţi de unitate, se fac alternativ slujbe cu ectenii şi rugăciuni în bisericile ortodoxe, apoi în lăcaşurile catolice şi protestante, încheiate cu predici ţinute ori de eretici între ortodocşi ori de preoţii ortodocşi între eretici.
Dar cît de iubite de Hristos sunt asemenea atitudini vom arăta prin înseşi cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii neînşelaţi şi cu adevărat mărturisitori ai adevăratei credinţe.NUMAI ORTODOXIA ESTE ADEVĂRATA BISERICĂ
De-a lungul celor 2000 de ani de existenţă, numai credinţa ortodoxă şi-a păstrat neschimbată Sfînta Predanie a Sfinţilor Părinţi, precum şi Sfintele Dogme ale Bisericii. Doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuieşte după cele Şapte Soboare a Toată Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfintilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceea numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Tainele cele Sfinte trebuincioase mîntuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva "bisericilor" ce vor încerca să o uzurpe.Drept aceea doar noi credincioşii ortodocşi mărturisim despre Biserica în Crez ca fiind: "Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească". Precum un singur crez este, tot aşa doar o singură Biserică al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în crez două Biserici, doi hristoşi, două botezuri pentru că avem - ca şi Sfinţii Apostoli - un Domn, o Credinţă, un Botez - cel ortodox. Toată învăţătura şi predania Bisericii viază şi se mărturiseşte în Crezul Ortodox, crez pe care nu se-ncumetă să-l rostească nimeni din cei ce aparţin altor "credinţe", adunaţi de-a valma cu prilejul săptămînii pentru "rugăciune şi unitate."
Rugăciune către cine şi unire în ce?
Spre lămurirea acestora, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos - creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu credincioşii vreunor culte şi confesiuni, ne îndeamnă: "Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!" (1 Corinteni 15:33)
Din păcate, cultele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei. Acestea nu sînt "biserici"! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică, este nevoie să păstreze întreagă, neschimbată, neînnoită toată învăţătura de credinţă aşa cum au primit-o Sfinţii Părinţi, urmaşi ai Apostolilor, întruniţi în cele Şapte Sfinte Soboare. Toţi aceştia, insuflaţi de Duhul Sfînt, ne-au lăsat pecetluită cu sîngele lor, o singură, adevărată şi dreaptă credinţă, întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică, tocmai de aceea numită - după ruperea şi anatemizarea catolicilor la 1054 - "Biserica Ortodoxă", adică drept-credincioasă.
Mãrturisire sau apostazie
Biserica este Una şi Unul Sfînt este Capul ei, şi nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă "Biserică" decît cea lăsată de Hristos Sfintilor Părinţi. Tocmai această provocare ne-o aruncă celelalte "credinţe" - o nouă predanie, alte învăţături, un alt dumnezeu - care caută să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.Ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine, prin participarea noastră la rugăciunile în comun cu catolicii şi protestanţii, fapte ce odihnesc pe aceştia în ereziile credinţelor lor. Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre "ortodocşi" - ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni - ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă de Trupul cel Viu al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii alături de care s-au rugat şi împărtăşit, dar mai ales se vor osîndi pentru sminteala ce o arată celor neîntăriţi în credinţă.
Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: "Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să fie caterisit şi să se afurisească!" Însă aceste înşelătoare chemări la "unitate în diversitate" ascund sub chipul faptei bune depărtarea creştinului-ortodox nu numai de acest Canon, ci de toate Dogmele şi Canoanele Bisericii şi de rînduielile Sfinţilor Părinţi. Iar fără dreptarul vieţuirii Sfinţilor nu vom putea ajunge în Împărăţia Cerurilor spre a ne împărtăşi din aceeaşi odihnă cu Sfinţii.
Pentru ortodocşi nu este posibilă unirea cu catolicii atîta timp cît aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rînduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare precum Sfinţii Părinţi au hotărît. Nu putem uita istoria încă sîngerîndă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus.
Astfel chemăm toată suflarea ortodoxă spre a se împotrivi oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii; îndemnăm pe ortodocşii creştini a se opune ereziei ecumeniste care prin "reconciliere şi unitate" subminează însăşi unimea Bisericii lui Hristos. După Schisma din 1054, toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi au luptat împotriva eresurilor papei, a dogmelor mincinoase şi expansiunii politice plătind aceasta cu însuşi scump sîngele lor. Pentru aceasta Sf. Paisie de la Neamţ (+1794) spune: "Pe papa, Sfînta Biserică îl afuriseşte! Şi eu împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc!" Cuvintele lor au pînă astăzi puterea şi lucrarea Duhului Sfînt şi ne întăresc a crede că:
"Este doar o singură Biserică a lui Hristos - cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe." (Sf. Fotie al Constantinopolului)
EREZIILE ECUMENISMULUI
Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat de împărat şi de dregători să fie "conciliant" cu rău-credincioşii păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: "Eu mă supun legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu. De aceea, şi Sfînta Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul." (Biserica şi Statul) Această mărturie arată: întîi, pînă unde merge supunerea faţă de mai marii Bisericii şi ai stăpînirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărîndu-se mulţi dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre.
Pe ierarhii şi preoţii ce vă amăgesc spre a vă cîştiga la "rugăciunile în comun" se cuvine a-i întreba: Oare catolicii de azi au lepădat eresurile părinţilor lor, rătăciri pentru care au ucis pe sfinţii şi mărturisitorii români ca Visarion, Sofronie şi Oprea? De ce în urma acestor "rugăciuni", "fraţii" catolici şi protestanţi nu leapădă învăţăturile eretice întorcîndu-se la botezul apostolic? De ce noi ortodocşii suntem cei care trebuie de fiecare dată să călcăm peste învăţăturile Sfinţilor Părinţi pentru a nu sminti pe "fraţi"? Ce interese se află în spatele acestor mascarade "bisericeşti"? Se doreşte oare ca poporul să lepede adevărata credinţă pentru a se uni cu Noua Împărăţie a lui Antihrist?
Mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor înşela. (Matei 24:5) Privitor la cele de mai sus Sf.Iacob Hozevitul (+1960) arată: "Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie atraşi la ideile lor "filosofice" şi să-i creadă! Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte OM."
Publicado por Padre Nicolás Vera.

Niñez, edad ¿felíz?


"José se levantó y cogió al niño y a su madre ..."
Mt 2, 14



Casi siempre consideramos a la infancia como la época más feliz de nuestras vidas. Al menos eso es lo que los adultos imaginamos.
Es cierto que el niño parece siempre feliz por la gran capacidad que tiene de disfrutar de todo, por ese mundo interior de fantasía.
Pero no podemos olvidar que son muchos los niños que sufren, precisamente porque los adultos no sabemos o no queremos acercarnos a ellos y cuidar que sean felices.
Al niño se le manipula, se le golpea, se le obliga y se le manda callar. No se le escucha, se le amenaza y muchas veces se le obliga a que diga y haga lo que haría un adulto, olvidando que no lo es.
Luego están los niños maltratados. Los que viven como pueden en un mundo de adultos. Los no deseados y por lo tanto no queridos y considerados una carga, cuando un niño siempre es una bendición.
Finalmente, los niños a los que no se les respeta ni la vida, niños aterrorizados, heridos, muertos... ¿Hay algo que pueda explicar ese horror?
Hoy recordamos a María y a José defendiendo a su niño de la violencia de Herodes en su huída a Egipto y nos admiramos del amor de esta Santa Familia, al mismo tiempo que les pedimos nos ayuden a ser capaces de no perder nunca nuestra capacidad de amar y de saber proteger a nuestros niños.

Manastirea Diveevo (2)


In sfarsit, cand Sfantul Serafim a luat in grija manastirea de maici Diveevo, el marturisea:"Nici o piatra nu s-a pus in Diveevo fara voia Maicii Domnului si nu s-a primit vreo sora in manastire, nici nu s-a pus vreo randuiala, fara consimtamantul ei." Pe calea pe care a pasit Maica Domnului, Sfantul Serafim a pus sa se sape sant, ce sta marturie pana astazi, inchipuind urmele pasilor Maicii Domnului.
vdata de 2 ianuarie 1833, Sfantul Serafim de Sarov a fost aflat adormit intru Domnul in chilia sa, la rugaciune, in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept, in fata icoanei Maicii Domnului.

Manastirea Diveevo


Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah. Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul Sarovka, la cativa kilometri de manastire. Aici si-a facut o gradina de zarzavat si a adus doi stupi, iar ziua si-o petrecea muncind, in rugaciune neincetata si citind Noul Testament cu precadere Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile si alte nevointe. Dupa cum chiar el a marturisit unui ucenic al sau, obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea in rugaciune, iar dimineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti.In anul 1804, intr-o noapte, trei talhari, crezand ca Sfantul primeste bani de la oameni, au gandit sa-l prade. Desi era in putere (46 de ani) si ar fi putut opune rezistenta, Sfantul Serafim si-a incrucisat mainile pe piept si a zis: "Faceti ce vreti!", iar talharii l-au batut, lasandu-l abia viu. Nu au gasit decat o iconita si niste cartofi. Sfantul a fost aflat a doua zi, plin de sange, de niste parinti, care l-au dus la manastire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor si Maica Domnului i s-a aratat si l-a vindecat intocmai cum o mai facuse odinioara.